Termenii de utilizare a serviciului
OKTO.CASH

Puteți să depuneți bani în contul dumneavoastră folosind (printre altele) OKTO.Cash. Dacă selectați această metodă, vi se va cere să selectați suma de bani pe care doriți să o depuneți în contul dumneavoastră și un cod de plată/voucher va fi emis de Sureswipe EMI PLC, o companie înregistrată în Cipru, care funcționează ca instituție autorizată în operațiuni de tip monedă electronică (e-money) sub supravegherea Băncii Centrale din Cipru, deținătoare a unei Licențe de Tip II (Decizia nr. 2112/29-09-2020 a Comitetului de Supraveghere a Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, Ministerul Finanțelor Publice, Guvernul României (denumită în continuare „Sureswipe”) prin intermediul aplicației comerciantului la o valoare echivalentă cu suma pe care ați selectat-o („Codul de plată”). 

Codul de plată va avea prenumele, numele de familie și numărul dumneavoastră de identitate. Prin aplicația comerciantului, veți fi informat cu privire la punctele fizice unde puteți plăti, în numerar, valoarea codului de plată („Suma de plată”). Vă rugăm să rețineți că se aplică limitări cu privire la suma de plată.

Doar dumneavoastră puteți să fiți înaintea punctelor fizice și să efectuați plata menționată anterior. Trebuie să prezentați cardul dumneavoastră de identitate.

Punctele fizice, acționând în conformitate cu instrucțiunile primite de la Sureswipe, își rezervă dreptul de a refuza acceptarea unei plăți. Veți fi informat cu privire la motivele pentru care nu puteți efectua plata, cu excepția cazului în care acest lucru nu este permis de legislația aplicabilă.
Punctul fizic va scana sau va introduce numărul codului de plată. Cu condiția să nu existe niciun motiv pentru a refuza continuarea tranzacției, punctul fizic va primi de la dumneavoastră suma de plată, veți primi o chitanță și contul dumneavoastră va fi creditat imediat cu suma de plată.

Vă rugăm să rețineți că după emiterea și plătirea codului de plată, nu este posibilă nicio rambursare sau anulare. Dacă aveți întrebări sau reclamații, puteți contacta comerciantul.

Pentru emiterea codului de plată și plătirea sumei de plată, Sureswipe trebuie să prelucreze datele dumneavoastră cu caracter personal după cum urmează:

De ce vor fi folosite datele dumneavoastră cu caracter personal?

Datele dumneavoastră cu caracter personal vor fi prelucrate astfel încât codul de plată să fie emis și plătirea sumei de plată să fie finalizată.

Ce fel de date cu caracter personal vor fi prelucrate și în ce mod?           

Vom prelucra următoarele categorii de date cu caracter personal:

* Date de identificare precum prenumele, numele de familie, numărul CI, tipul CI, data expirării CI, CNP.

Datele indicate mai sus sunt transferate de către comerciant spre Sureswipe, prin distribuitorul acestuia, anume „OKTOPAY LIMITED” cu numărul de înregistrare HE400907, sediu social pe Mnasiadou și Stasikratous, 10, 1065, Nicosia, Cyprus („OKTOPAY”), după ce ați selectat să utilizați OKTO.Cash pentru a alimenta contul dumneavoastră.

Cine are acces la datele dumneavoastră cu caracter personal?

Sureswipe și Oktopay vor avea acces la datele dumneavoastră cu caracter personal. Mai mult, datele dumneavoastră cu caracter personal pot fi dezvăluite unor companii terțe care furnizează servicii de
stocare de tip cloud și/sau servicii de verificare, având calitatea de procesatori ai companiilor Sureswipe și/sau Oktopay.

Care este temeiul juridic pentru prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter
personal?

Vom prelucra datele dumneavoastră cu caracter personal pentru a ne conforma obligațiilor legale inclusiv, printre altele, legislației AML și/sau legislației fiscale aplicabile.

Care este perioada de păstrare a datelor dumneavoastră cu caracter personal?

Datele dumneavoastră cu caracter personal vor fi păstrate timp de cinci (5) ani de la emiterea codului de plată, cu excepția cazului în care legislația aplicabilă prevede o perioadă mai lungă de păstrare
a datelor.

Informații despre drepturile dumneavoastră în calitate de persoană vizată față de Sureswipe și/sau Oktopay puteți găsi în politica de confidențialitate disponibilă la următoarele link-uri:

Pentru Sureswipe: https://www.oktowallet.eu/privacy-policy/

Pentru Oktopay: https://oktocash.eu//ro/politica-de-confidentialitate/

 

Puteți găsi informații despre prelucrarea efectuată de comerciant în politica de confidențialitate a comerciantului.

Termeni și condiții pentru consumatori OKTO e-portofel:  

 https://www.oktowallet.eu/ro/consumer-terms-and-conditions/